slide-tarnavita2

Biserica din lemn „Sfântul Nicolae“ din satul Târnava, construcţie sec. al VIII-lea

divider

Este un edificiu dreptunghiular de mici dimensiuni, cu terminațiile altarului și ale pronosului nedecroșate, poligonale cu trei laturi; predilecte au fost trasele curbe la construcția șarpantei. Planul arhaic, analo-giile stilistice existente între acest lăcaș de cult și cel din Târnăvița învecinată, îmbinările în „coadă de rândunică” ale bârnelor, precum și menționarea numelui principelui ardelean Mihai Apafi I (1661-1690) într-o pisanie, greu lizibilă, din interiorul clopotniței, coboară începuturile bisericii până în preajma anilor 1661-1665. Pe latura de sud a naosului se observă indiciile preţioase ale unor luminatoare, circulare, tăiate în bârne, al cărui gol este urmărit printr-un chenar de frâghie, al căror gol este urmărit printr-un chenar de frânghie, însoţit de motivul dintelui de lup. Turnul robust, lipsit de foișor, și-a făcut apariția, în forma actuală, abia după un secol, în cadrul unei ample renovări; acel șantier, desfăşurat prin 1765, a fost urmat de pictura întregii supra-fețe interioare a bârnelor. Pisania păstrată în dulapul-proscomidiar consemnează: „Pome-nește Doamne pe robii tăi acești erei popa Petru Popovici, neunit, zugrav erei Ioan, Măte, Ioan Cătană, Solomon, Ursă, Urs.”

Autorul acestui valoros ansamblu pictural, grav deteriorat din pricina infiltrațiilor de apă și a fumului, a fost neîntrecutul preot-zugrav Ioan din Deva. Ușile împărătești și câteva icoane poartă amprenta inconfundabilă a altor doi pictori, anume Ioan, poreclit „Urean cel Tânăr”, respectiv artistul anonim de la Certeju de Jos. Învelitoarea de șiță, reînnoită în anii 1969, 1990 și 2006, conferă lăcașului un farmec aparte.